De când urâtul a devenit noul frumos?
M-am așezat comod în fotoliul meu preferat, mi-am pus ordine în gânduri, și-am început să scriu...
Despre diferențele între generații am mai scris, și cu siguranță o voi mai face. Despre copii, despre familie, despre iubire, și o listă lungă poate continua. Dar despre comunicarea cu propriul copil?
Am o fetiță minunată, care are tot ce își dorește la vârsta ei, și incă ceva. Nu spun că este bine, nu spun că nu este bine. Fiecare părinte își iubește copilul la cote maxime, și cu siguranță se zbate să îi ofere tot ce este mai bun.
În altă ordine de idei, de curând, m-am trezit cu un LaBubu în casă. Nu cumpărat de mine, să ne înțelegem. Niciodată cerut, și credeți-mă, copilul meu are liste stufoase. Primit de la un coleg de la grădiniță. Până atunci, nu auzisem de această jucărie, dar când am văzut cât este de "încântătoare" această creație, am început să cercetez.
Fetița mea spunea că este foarte bucuroasă că îl are pe LaBubu, a dormit cu el în pat câteva seri, până am avut o discuție cu puiul meu de om, și am întrebat-o ce anume i se pare frumos la această jucărie. A stat puțin pe gânduri, a analizat ca un adult care vrea cumva să-și justifice alegerile, dar fără să supere pe ceilalți, și într-un final a răspuns: "nu știu, mami", "poate nu-i chiar atât frumoasă". Nesiguranța din vocea ei m-a făcut să cer mai multe detalii. Îmi place să-mi povestească tot ce ține de propriile trăiri, de temeri, de bucurii, de tot ceea ce o înconjoară. Din vorbă, în vorbă, pentru că tot citisem, am ajuns și la subiectul conform căruia această jucărie/accesoriu este considerată de unele voci o jucărie nefastă. Am încercat pe cât posibil să-i explic ce înseamnă, adaptat limbajului ei, iar apoi ne-am întors la alte activități mai frumoase.
Au mai trecut câteva zile, și când m-am întâlnit seara cu fetița mea mi-a zis: "mami, l-am dat pe LaBubu". Prima reacție: păi de ce? îți era drag, îl luai cu tine peste tot...răspunsul fetiței mele m-a copleșit: "mami, nu îmi plăcea cu adevărat. Îl voiam pentru că îl au toți colegii de la grădi".
Am stat câteva momente, și m-am bucurat. M-am bucurat că am vorbit cu copilul meu, am determinat-o să reflecteze la ceea ce îi place cu adevărat, a cântărit și a ales singură.
Iar faptul că "îi plăcea" LaBubu doar pentru că îl au ceilalți copilași, dar a realizat că ei nu îi place cu adevărat, înseamnă foarte mult, atât pentru ea, pentru că a învățat că ea este unică, că ceea ce li se potrivește altor persoane, nu este neapărat util sau benefic pentru ea, dar și pentru mine: mi-am reconfirmat faptul că vocea mamei este ca o mângâiere, iar comunicarea cu fetița mea este pe primul plan!
Să vă mai spun că acum LaBubu este pe lista personajelor urâte, de care îi este teamă, alături de Joker și Cruella?
Am o dilemă totuși: de ce acum urâtul a devenit noul frumos? De ce se promovează copiilor personaje dubioase, când pot fi atâtea variante frumoase și care să stârnească interesul celor mici? De ce alegem să luăm, indiferent de formă, copiilor noștri jucării doar pentru a nu-i supăra? De ce adulții colecționează aceste accesorii hidoase, și se mai și laudă cu asta în social media?
Alegeți cu cap! Faceți timp pentru copii! Este cea mai valoroasă investiție! Și inima va crește instant. La fel și încrederea copilului.
Fericire!
Photo by Jonas Stolle on Unsplash

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Comentarii
Trimiteți un comentariu